Cei care merg în mod regulat la biserică,
sinagogă sau orice alt serviciu religios afişează o
atitudine mai pozitivă asupra vieţii şi un risc mai mic
de a cădea în depresie, acest fapt a fost descoperit printr-un nou studiu.
Cei care participă la slujbe religioase în mod regulat,
au cu 56% mai multe şanse de a avea o viziune optimistă
asupra vieţii şi sânt cu 27% mai puţin susceptibili de a
cădea în depresie comparativ cu restul, arată un studiu
de la Universitatea Yeshiva din Manhattan.
Publicat de curând în numărul curent al jurnalului
„Religie şi Sănătate”, studiul „Iniţiativa în ceea ce priveşte sănătatea femeii”
se bazează pe un sondaj la care au participat 92539 femei la
post-menopauza din diverse medii, peste 50 de ani.
A fost ales un grup format din femei deoarece s-a stabilit că,
în general, trăiesc mai mult decât bărbaţii. Deasemenea,
s-a vrut de la început ca studiul să fie realizat pe un grup extins,
alcătuit din persoane în vârstă.
"Am studiat
practicile religioase a aproape 100.000 de femei şi
– fie că le place fie că nu – s-a găsit o legătură puternică
între a merge la biserică, sinagogă sau orice altă casă de cult
şi o perspectivă pozitivă asupra vieţii," afirmă cercetătorul Eliezer Schnall,
liderul „Medical News Today” („Actualitatea Medicală Astăzi").
"Am studiat o serie de factori psihologici: optimism, depresie,
ostilitate, cinism, precum şi un număr de subcategorii şi
nivele care implică sprijin social", a declarat Schnall,
profesor asociat în psihologie la Universitatea Yeshiva.
"Legătura dintre activităţile religioase şi sănătate este
cea mai evidentă la femei, cu precădere la cele mai în vârstă."
10 noiembrie 2011 (LifeSiteNews.com) – Brazilia,
cel de-al doilea Congres Internaţional pentru Adevăr şi Viaţă,
sponsorizat de „Human Life International”,
s-a încheiat săptămâna trecută cu un apel de combatere a organizaţiilor internaţionale
care promovează distrugerea vieţii umane şi a valorilor familiei.
"În faţa unei crescânde culturi a morţii, propagată
în special în America Latină, în mod deosebit în ţara noastră
(Brazilia), prin intermediul avorturilor, contracepţiei, pornografiei,
homosexualităţii, a ideologiilor de genul: controlul populaţiei,
manipulare de limbaj, regândire culturală; toate la un loc încearcând
să submineze conţinutul credinţei noastre creştine ",
au scris organizatorii conferinţei, ca urmare a evenimentului petrecut acum patru zile,
care a avut loc la Sao Paulo între 3 şi 6 noiembrie.
Deşi majoritatea brazilienilor sunt pro-life,
organizatorii afirmă necesitatea "acordării unei mai mari
importanţe educaţiei în ceea ce priveşte observarea şi
detectarea activităţilor perverse ale mai multor organizaţii
transnaţionale care influenţează guvernul nostru,
în scopul implementării unei politici contrare vieţii şi
culturii de familie."
Congresul a avut loc în Sao Paulo,
în celebra Mânăstire Sf. Benedict,
în care Papa Benedict al XVI-lea a poposit în timpul
unei scurte călătorii în 2007.